ANCPI: Numărul tranzacţiilor imobiliare a scăzut cu peste 10.300 în decembrie 2018
Numărul 1, 15-21 ian. 2019 » Breviar statistic
În luna decembrie 2018, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 36.190 imobile, cu 10.323 mai puține față de luna noiembrie, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în decembrie 2018 este cu 19.784 mai mic față de perioada similară a anului anterior.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în ultima lună a anului trecut, în București – 6.724, Ilfov – 3.891, Timiș – 2.101. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Gorj – 152, Olt –146, Tulcea – 140.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna decembrie 2018, a fost de 21.278, cu 3.593 mai mic față de luna decembrie 2017. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 4.981, Ilfov – 1.378, Cluj – 1.362. La polul opus, se află județele Caraș Severin și Mehedinți – 71, Covasna – 70, Sălaj – 58.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a douăsprezecea lună din 2018 sunt Timiș – 599, Dâmbovița – 590, Arad – 388.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial