MyWIZ, secretul contabililor de succes
ANDPDCA: Persoanele cu dizabilităţi îşi pot deconta carburantul necesar deplasării interurbane cu maşina proprie

ANDPDCA: Persoanele cu dizabilități își pot deconta carburantul necesar deplasării interurbane cu mașina proprie

Telex » Știri 7 ianuarie 2021  

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) va deconta, începând cu luna ianuarie, cheltuielile cu carburantul realizate de persoanele cu dizabilităţi pentru maşinile personale în transportul interurban, în urma publicării în Monitorul Oficial a unei Hotărâri de Guvern în acest sens, se menţionează într-un comunicat al ANDPDCA, citat de Agerpres. „Persoanele cu dizabilităţi şi reprezentanţii lor legali pot decide de acum înainte dacă vor folosi maşina proprie pentru deplasări, caz în care beneficiază de un decont, sau dacă optează pentru bilete gratuite”, se precizează în comunicat.

Beneficiarii noilor prevederi intrate în vigoare sunt persoanele cu handicap, reprezentanţii legali ai acestora sau părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii, potrivit ANDPDCA.

Astfel, aceste categorii de beneficiari vor putea alege fie acordarea gratuităţii la transportul interurban, fie decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, însă doar una din cele două variante poate fi solicitată, conform comunicatului.

Procedura decontării intră în vigoare în ianuarie 2021, iar decontarea efectivă se face în maximum 60 de zile.

Decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se face pentru o perioadă de 12 luni, cuprinsă în perioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap.

În cazul deplasării cu automobilul, însoţitorul persoanei cu handicap poate fi orice persoană care o însoţeşte şi asigură conducerea autovehiculului în timpul deplasării, se menţionează în comunicat.

Cererea de decontare pentru carburant trebuie să includă o declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia călătoria cu autoturismul a avut loc în interesul persoanei cu handicap, dar şi acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Aceste documente trebuie depuse la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), în termen de 60 de zile de la data efectuării călătoriei şi trebuie însoţite de bonul/bonurile fiscale de carburant.

În decursul unui an se pot deconta cheltuieli cu carburantul pentru un număr de 24 de călătorii pentru persoana cu handicap grav şi pentru un număr de 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat, potrivit ANDPDCA.

Calcularea sumei aferente carburantului pentru care se face decontul se realizează de către structura de specialitate din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, pe baza tarifelor legitimaţiilor de călătorie pentru călătoria cu trenul, prevăzute în convenţia privind transportul persoanelor cu handicap cu trenul, aprobată prin ordin comun al ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

În vederea decontării carburantului, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului depune la sediul Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, până pe data de 10 a lunii, decontul pentru decontarea carburantului, se precizează în comunicat.

Cheltuielile pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se decontează din bugetul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, prin transferuri din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale până la sfârşitul lunii în care s-a încheiat necesarul de fonduri, potrivit ANDPDCA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.