ANFP a lansat o pagină de Facebook dedicată concursurilor pentru funcții publice
Telex » Știri 19 martie 2021
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) anunţă că, în vederea transparentizării complete a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice, a lansat un canal social media – pagina de Facebook Concursuri instituţii publice. ANFP. „Transparenţa privind concursurile va fi maximă. În premieră, informaţiile oferite prin intermediul noului canal de comunicare vor cuprinde, pe lângă datele generale privind procedura de organizare (calendar desfăşurare concurs, condiţii de ocupare, aspecte logistice), şi datele despre bibliografie şi tematică, care se regăseau până acum exclusiv pe pagina instituţiei care organiza concursul. Aşa cum am mai spus, doresc o publicitate transparentă pentru toate concursurile din ţară, cu informaţii care să fie accesibile unui număr cât mai mare de persoane şi care să crească şansele de atragere de oameni competenţi în administraţie. De asemenea, în cadrul ANFP suntem mai mult decât deschişi să gestionăm şi concursurile pentru personalul contractual din cadrul administraţiei publice”, a seclarat Liviu Mălureanu, preşedintele instituţiei.
Potrivit unui comunicat al ANFP, funcţiile publice din administraţie reprezintă aproximativ 14% din totalul personalului plătit din fonduri publice, iar personalul contractual – circa 10%. Diferenţa până la 100% este reprezentată de alte categorii, precum medici, profesori, personal militar, magistraţi etc. „Pagina Concursuri instituţii publice. ANFP va fi un instrument de promovare a tuturor concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice organizate de către instituţiile şi autorităţile publice locale si centrale şi va face legătura cu secţiunea dedicată concursurilor din site-ul instituţiei”, se menţionează în comunicat.
Pagina poate fi accesată aici: https://www.facebook.com/Concursuri.institutii.publice.ANFP/
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice