ANOFM: 10.884 de persoane au urmat cursuri de formare profesională, în primele cinci luni
Telex » Știri 26 iunie 2023
Cursurile de formare profesională organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au fost accesate de 10.884 de persoane, în primele cinci luni ale acestui an. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres, din totalul celor care au participat la cursurile ANOFM, 9.872 sunt șomeri, iar 804 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Conform sursei citate, 109 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, 22 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competențelor, iar alte 77 persoane beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referință au fost organizate 629 programe de formare profesională gratuite, dintre care 418 programe de calificare/recalificare, 139 programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și 72 programe de competențe cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri în perioada ianuarie - mai 2023, sunt: lucrător comercial - 1.669; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere - 659; agent de securitate - 633; ajutor bucătar - 587; îngrijitor spații verzi - 495; operator introducere, prelucrare, validare date - 468; frizer - 316; competențe de comunicare in limba română - 310; referent resurse umane -295; manichiurist - 272.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial