ANOFM a stabilit calendarul desfăşurării burselor locurilor de muncă în 2019
Numărul 9, 12-18 martie 2019 » Direct de la sursă
12 aprilie – Bursa Generală a Locurilor de Muncă; 18 octombrie – Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat graficul de desfăşurare a burselor locurilor de muncă ce se vor desfăşura la nivel naţional în acest an.
Astfel, la 12 aprilie 2019, va fi organizată, la nivel naţional, „Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, al cărei obiectiv principal îl constituie creşterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi solicitanţi.
La 18 octombrie a.c. va avea loc „Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” dedicată tinerilor absolvenţi, având drept scop facilitarea accesului tinerilor la locurile de muncă disponibile pe piaţa muncii şi interacţiunea directă a acestora cu agenţii economici.
ANOFM precizează că, la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de evoluţia pieţei muncii locale, de condiţiile locale şi de solicitările agenţilor economici, vor mai putea fi organizate şi alte tipuri de burse pentru diferite meserii sau ramuri de activitate.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial