ANOFM: Peste 6.000 de participanți la cursurile de formare profesională organizate în primele trei luni
Telex » Știri
22 aprilie 2024
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins 6.007 persoane în programele de formare profesională organizate în primele trei luni din 2024 prin intermediul centrelor teritoriale de profil. Conform unui comunicat al ANOFM, citat de Agerpres, 5.354 dintre participanți erau șomeri, iar 428 persoane făceau parte din categoria celor care nu beneficiau de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 51 de persoane erau beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, în timp ce alte 174 persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada menționată, au fost organizate 316 programe de formare profesională gratuite, dintre care 190 programe de calificare/recalificare, 90 programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și 36 programe de competențe-cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri în primele trei luni ale anului 2024, au fost: referent resurse umane - 538; agent de securitate - 476; operator introducere, prelucrare, validare date - 367; lucrător comercial - 332; ajutor bucătar - 330; bucătar - 295; îngrijitor spații verzi - 252; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere - 194; competențe de comunicare în limba română - 174; competențe de bază de matematică științe și tehnologie – 162.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni