Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ANOFM: Rata şomajului a crescut în România la 3,27% în iulie

ANOFM: Rata șomajului a crescut în România la 3,27% în iulie

Telex » Știri 21 august 2020  

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, în luna iulie, s-a situat la 3,27%, cu 0,26 puncte procentuale peste valoarea consemnată în aceeaşi lună din 2019, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), citate de Agerpres. Procentajul raportat în iulie a fost, însă, în creştere cu 0,27 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară.

Conform evidenţelor ANOFM, numărul total de şomeri la finele lunii iulie, de 283.939 de persoane, a crescut cu 23.272 de persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 86.630 au fost indemnizaţi şi 197.309 neindemnizaţi.

„Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 7.151 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 16.121 persoane faţă de luna precedentă. Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii iulie se prezintă astfel: 100.488 şomeri provin din mediul urban şi 183.451 şomeri provin din mediul rural”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi şomeri aveau între 40-49 de ani (76.358), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50-55 de ani (53.822), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (14.404).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu un nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (23,79%). Totodată, şomerii cu un nivel de instruire gimnazial reprezintă 27,57% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,66%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.