Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ANPC a aplicat amenzi de 2,6 milioane lei unor operatori din sectorul de pâine și produse de panificație

ANPC a aplicat amenzi de 2,6 milioane lei unor operatori din sectorul de pâine și produse de panificație

Telex » Știri 11 iulie, 9:38  

Echipele de control ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de aproximativ 2,6 milioane lei unor operatori economici care comercializau pâine și produse de panificație, în urma unor verificări efectuate în perioada 10 - 21 iunie. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres, în perioada menționată, ANPC a desfășurat, la nivelul întregii țări, o amplă campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul comercializării, etichetării, prezentării și publicității pâinii și produselor de morărit și panificație.

În ceea ce privește pâinea și produsele de panificație, au fost controlați 745 operatori economici, 644 dintre aceștia nerespectând prevederile legale din domeniul protecției consumatorilor. Totodată, au fost verificate circa 40 tone de pâine și produse de panificație.

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus unele măsuri, respectiv 560 amenzi contravenționale în valoare de aproximativ 2,6 milioane lei și 297 avertismente. Totodată, inspectorii ANPC au dispus oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a circa 12 tone de pâine și produse de panificație în valoare de peste 80.000 lei, precum și oprirea temporară de la comercializare a 2,7 tone de pâine și produse de panificație până la remedirea deficiențelor de etichetare.

Principalele abateri constatate au fost: comercializarea unor produse în afara datei durabilității minimale stabilite de producători, lipsa inscripționării sau înscrierea eronată, pe etichetă, a datei durabilității minimale, comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate și comercializarea unor produse care nu se încadrează în cantitatea netă declarată.

Pe de altă parte, comisarii ANPC au constatat deficiențe de etichetare prin care nu erau oferite consumatorilor informațiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit, lipsa informării consumatorilor referitor la ingredientele din care sunt compuse produsele comercializate, aditivii alimentari utilizați, valorile nutriționale și nerespectarea afișării denumirii furnizorului de pâine, a denumirii produselor livrate și a prețului de vânzare cu amănuntul al acesteia, exprimat în lei/kg și lei/bucată.

Pe lista de abateri se mai află: comercializarea produselor fără niciun element de identificare-caracterizare, lipsa afișării componentelor cu efecte alergene la locul de comercializare a pâinii și produselor de panificație, în vrac sau sub formă ambalată, lipsa inscripționării cantității nete și a listei ingredientelor sau înscrierea eronată a acesteia, lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare-caracterizare și folosirea unor produse și proceduri nesigure în cadrul serviciilor prestate.

Comisarii ANPC au mai constatat inscripționarea unor informații care puteau induce în eroare consumatorii, nerespectarea condițiilor de transport, depozitare, producere și comercializare a pâinii și produselor de panificație, nerespectarea temperaturii de păstrare indicată de producător, lipsa afișării prețurilor sau neafișarea acestora în mod vizibil și lizibil, nerespectarea regimului promoțiilor, utilizarea unor mijloace de măsură și control neverificate metrologic și lipsa autorizațiilor de funcționare.

În ceea ce privește produsele de morărit, au fost controlați 184 operatori economici, la 112 dintre aceștia înregistrându-se nereguli, și au fost verificate circa 32 tone produse de morărit.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost dispuse următoarele sancțiuni: 94 amenzi contravenționale în valoare de peste 500.000 lei, oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a 5 tone de produse și oprirea temporară de la comercializare a circa 1,2 tone de produse pentru deficiențe de etichetare.

Printre cele mai frecvente nereguli întâlnite au fost: comercializarea produselor infestate cu insecte, comercializarea unor produse în afara datei durabilității minimale stabilite de producători, comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate, deficiențe de etichetare prin care nu erau oferite consumatorilor informațiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit, inclusive a țării de proveniență a produsului.

Totodată, inspectorii ANPC au mai constatat comercializarea produselor fără niciun element de identificare-caracterizare, lipsa informării consumatorilor referitor la ingredientele din care sunt compuse produsele comercializate, precum și a valorilor nutriționale, nerespectarea condițiilor de transport, depozitare, producere și comercializare a pâinii și produselor de panificație, lipsa afișării prețurilor sau neafișarea acestora în mod vizibil și lizibil, precum și a prețului pe unitate de măsură, nerespectarea regimului promoțiilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.