ANPC intensifică verificările la operatorii comerciali din Delta Dunării
Telex » Știri 17 august 2021
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) anunță intensificarea, de la începutul acestei săptămâni, a controalelor realizate la unitățile de cazare, de alimentație publică, de prestări servicii și la spațiile comerciale din zona Deltei Dunării, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. ANPC se va concentra pe unitățile comerciale din regiunea Deltei Dunării în contextul în care în această perioadă crește interesul turiștilor față de această zonă, apetența pentru litoral fiind în scădere, se menționează în comunicat.
Președintele ANPC, Claudiu Dolot, a atras atenția că instituția are toleranță zero față de nerespectarea drepturilor consumatorilor. „Așa cum este cunoscut deja, Caravana de Prevenție și Consiliere a fost prezentă și în zona Tulcea. În egală măsură, am spus mereu că avem toleranță zero față de nerespectarea drepturilor consumatorilor, stabilite prin lege, de către companii și că, ulterior acestor campanii de informare, mi se pare firesc să avem, în continuare, acțiuni susținute de control care să verifice, în teren, modul în care operatorii economici respectă elementele despre care am vorbit în cadrul acestor Caravane. În perioada următoare, ne vom concentra pe Delta Dunării, un loc foarte drag mie”, a comentat președintele ANPC.
Scopul verificărilor operatorilor economici din Delta Dunării este ca ANPC să se asigure că sănătatea, viața și drepturile consumatorilor sunt respectate conform prevederilor legale de către toți operatorii economici care activează în Delta Dunării, astfel încât turiștii care se deplasează în zonă să poată petrece vacanța dorită, se precizează în comunicatul Autorității.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice