MyWIZ, secretul contabililor de succes
ANPC propune reglementarea, printr-un act normativ, a informării suplimentare a consumatorilor, în cazul creditării

ANPC propune reglementarea, printr-un act normativ, a informării suplimentare a consumatorilor, în cazul creditării

Telex » Știri 18 august 2022  

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) consideră necesară implementarea, la nivel real, a educației financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoștințele minime ale acestuia referitoare la noțiunile inserate în contract și, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situația întârzierilor la rambursarea creditului. Această propunere a reprezentat unul dintre principalele subiecte abordate în cadrul unei recente întâlniei între vicepreședintele ANPC, Sebastian Hotca, și reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB) și Asociației Societăților Financiare din România (ALB), în vederea identificării de soluții comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.

Potrivit unui comunicat al ANPC, în cadrul întâlnirii s-a subliniat faptul că „este foarte important ca această etapă să prevadă și obligația analizării de către bancă a bonității consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viața unei persoane: creșterea cheltuielilor prin nașterea unuia sau mai multor copii, scăderea capacității de muncă drept urmare a înaintării în vârstă și altele. În cazul IFN-urilor, este necesară, tot prin act normativ, detalierea condițiilor de rambursare și a riscurilor la care se expune consumatorul în situația imposibilității de plată. De asemenea, extrem de importantă este și explicarea, la momentul încheierii contractului de credit, a semnificației indicilor ROBOR și IRCC și a modalității prin care evoluția acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare”.

Un alt subiect al întâlnirii l-a constituit necesitatea transparenței totale, din partea instituțiilor de credit, și a informării reale a consumatorilor cu privire la posibilitatea accesării procedurii insolvenței persoanelor fizice, în situația în care aceștia ajung în incapacitate de plată, fapt care creează un beneficiu în sarcina consumatorilor. Conform procedurii insolvenței, aceștia sunt protejați, pe o perioadă de 5 ani, în care se derulează planul de rambursare, respectiv sunt suspendate toate procedurile de executare silită, în acest interval de timp, existând și posibilitatea prelungirii cu încă un an a perioadei.

„Pentru a informa corect și complet consumatorii, instrumentele financiare, nu foarte simplu de înțeles pentru toată lumea, trebuie explicate în mod cât mai clar și detaliat, astfel încât să fim siguri că accesarea unui credit, pe o perioadă îndelungată, se realizează în cunoștință de cauză, în special din perspectiva obligațiilor pe care și le asumă consumatorii. Consider că informarea pe aceste teme trebuie să fie o prioritate, astfel încît să fie eliminate situațiile dificile în care pot ajunge cetățenii, pe durata rambursării creditului”, a menționat  vicepreședintele ANPC.

Conform comunicatului, „reprezentanții mediului financiar au fost foarte receptivi la propunerile formulate de ANPC, precizând că, și în prezent, băncile realizează campanii de educație financiară”. În replică, Sebastian Hotca a subliniat poziția ANPC care consideră aceasta o măsură insuficientă, care nu și-a atins scopul, fapt demonstrat de numărul însemnat de reclamații având ca obiect situațiile descrise anterior.

Discuțiile vor continua pentru a se concretiza, de comun acord, propunerea de act normativ care să prevadă toate aceste aspecte, în beneficiul atât al consumatorilor, cât și al instituțiilor care derulează activitatea de creditare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.