MyWIZ, secretul contabililor de succes
ANPIS: Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut cu 289 persoane în luna martie

ANPIS: Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut cu 289 persoane în luna martie

Telex » Știri 2 mai 2023  

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în martie 2023, de 165.714 persoane, cu 289 mai multe față de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), citate de Agerpres. Cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în județele Dolj (10.461), Bacău (9.285), Buzău (7.707) și Teleorman (7.756), iar cei mai puțini în București (255) și în județele Ilfov (857) și Timiș (1.348).

Suma medie plătită în luna martie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 305,49 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 50,623 milioane de lei.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în județul Sălaj (402,05 lei), urmat de Brașov (370 lei) și Mureș (368,9 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.