Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ANRE a aprobat ordinul prin care consumatorii beneficiază de cel mai bun preţ al furnizorului lor

ANRE a aprobat ordinul prin care consumatorii beneficiază de cel mai bun preț al furnizorului lor

Telex » Știri 21 ianuarie 2021  

Clienţii casnici care nu au schimbat contractul vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor lor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), citat de Agerpres. „Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică”, spun reprezentanţii ANRE.

Totodată, Ordinul ANRE nr. 5/2021 simplifică procesul de contractare şi informare cu privire la ofertele furnizorilor de energie electrică, astfel încât clientul final să poată decide în cunoştinţă de cauză cu privire la oferta cea mai potrivită nevoilor proprii.

În acelaşi timp, sunt prevăzute obligaţii suplimentare pentru furnizorii de ultimă instanţă de informare a clienţilor casnici, respectiv de a transmite, o dată cu fiecare factură emisă până la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare, precum şi un formular de selecţie ofertă.

Formularul de selecţie ofertă conţine oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurenţială alternativă şi oferta de serviciu universal, oferte aplicabile în semestrul I 2021, precum şi valoarea reducerii comerciale acordate şi perioada de aplicare.

Prin completarea acestui formular, clientul poate alege direct oferta concurenţială optimă, iar transmiterea formularului prin selecţia unei oferte constituie acordul de contractare şi, implicit, obligaţie contractuală pentru ambele părţi. Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat şi semnat de către client.

Ulterior, furnizorul are obligaţia ca, după cel puţin 5 zile de la data primirii formularului de selecţie completat, să transmită clientului final, o dată cu prima factură, o copie a contractului de furnizare semnat. Prin această facilitate oferită clienţilor casnici, se simplifică procesul de contractare şi se evită deplasările clienţilor şi aglomeraţia de la centrele de relaţii cu publicul ale furnizorilor.

ANRE precizează că în noul ordin obligaţia de informare a clienţilor privind procesul de liberalizare este mai bine structurată, iar furnizorii de ultimă instanţă au obligaţia să o transmită o dată cu fiecare factură trimisă pe tot parcursul anului 2021.

„Noile reglementări au în vedere necesitatea asigurării unei mai bune informări a clientului final de energie electrică de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi simplificarea încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice în condiţiile impuse de contextul pandemic actual, şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final”, se mai arată în comunicat.

În elaborarea ordinului, au fost identificate soluţiile în acord cu legislaţia naţională şi europeană prin care se oferă clienţilor casnici o perioadă mai lungă de tranziţie de la serviciul universal la piaţa concurenţială concomitent cu creşterea gradului de informare a acestora asupra procesului de liberalizare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.