ANRE: Factura la energie ar scădea cu până la 15% dacă s-ar elimina certificatele verzi și contribuția de cogenerare
Telex » Știri
30 septembrie 2021
Facturile la electricitate s-ar reduce cu 10%-15%, în medie, dacă certificatele verzi și contribuția de cogenerare ar fi plătite din bugetul de stat, nu de către consumatori, a declarat Dumitru Chiriță, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), audiat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind prețurile energiei, informează Agerpres. În prezent, toți consumatorii de electricitate plătesc în facturi, separat de prețul energiei, certificatele verzi (pentru producția de energie regenerabilă) și contribuția de cogenerare de înaltă eficiență.
„Am analizat eliminarea temporară din facturi a certificatelor verzi și a contribuției de cogenerare. Am putea face acest lucru pentru o perioadă de șase luni, spre exemplu, pentru a vedea cum funcționează piața”, a spus Dumitru Chiriță.
Potrivit președintelui ANRE, costurile cu certificatele verzi și contribuția de cogenerare ar urma să fie asigurate din bugetul de stat, în această perioadă de șase luni, iar ANRE a făcut calcule cât ar însemna acest lucru. „La un consum mediu anual de 50 TWh, la nivel național, efortul bugetar pentru a susține certificatele verzi ar fi de 3,2 miliarde lei pe an, iar, pentru contribuția de cogenerare, un miliard de lei. Deci în total 4,2 miliarde de lei pentru un an. Dacă vom face acest lucru pentru o jumătate de an, este vorba de 2,1 miliarde de lei”, a explicat Dumitru Chiriță.
Pentru un consumator casnic, acest lucru ar însemna o scădere a facturii de 10%-15%, în medie, a adăugat el.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc