ANRP a reluat audiențele cu publicul la sediul instituției
Telex » Știri
20 august 2021
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) anunță că a reluat audiențele la sediul său, cu titularii de dosare de despăgubire, în toate zilele lucrătoare, pe durata întregului program de funcționare (de luni până joi de la ora 09:00 la ora 17:00, iar vineri, de la ora 09:00 la ora 14.00). „În sprijinul persoanelor care au nevoie de informații, în perioada următoare, ANRP va desemna în mod suplimentar persoane calificate”, precizează instituția, într-un comunicat.
Audiențele de la sediul ANRP nu necesită programare prealabilă.
„De asemenea, în baza cererilor cetățenilor, vor fi programate și audiențe cu președintele și vicepreședinții. Recomandăm în continuare persoanelor îndreptățite să solicite informații și prin telefon. Programul de audiențe telefonice este același cu programul de audiențe de la sediul ANRP”, se menționează în comunicat.
A fost alocat un număr unic de contact (021.200.94.60), de la care persoanele vor fi redirecționate în funcție de tipul de dosar/problemă. Numerele de telefon pe care le foloseau titularii de dosare sunt și vor rămâne pentru o perioadă funcționale.
ANRP transmite cetățenilor că pot trimite sesizări, petiții și documente în completare și pe e-mailurile enumerate pe site-ul instituției. Se vor lua măsuri pentru ca, la cererea persoanelor, numărul de înregistrare să fie comunicat cel târziu a doua zi de la data intrării e-mail-ului, spun reprezentanții Autorității.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc