ANSVSA a lansat Portalul Veterinar, care permite utilizatorilor să acceseze istoricul rezultatelor analizelor efectuate în rețeaua proprie de laboratoare
Telex » Știri ieri, 9:09
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a lansat Portalul Veterinar, care permite utilizatorilor să acceseze istoricul rezultatelor analizelor efectuate în rețeaua Laboratoarelor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, a anunțat instituția, într-un comunicat. „Portalul poate fi accesat la adresa portal.ansvsa.ro. Operatorii economici trebuie să facă o solicitare scrisă către Institutele Naționale de Referință Veterinare sau Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene pentru a obține un cont unic de acces, cu utilizator și parolă”, se menționează în comunicat.
Potrivit reprezentanților ANSVSA, în ultimul deceniu, rețeaua de laboratoare subordonată Autorității a înregistrat peste 3.410.239 de cereri de analize și a analizat 36.919.632 de probe, atât în domeniul sănătății animalelor, cât și al siguranței alimentelor.
„Mii de probe sunt prelucrate zilnic în laboratoarele rețelei ANSVSA. Timpul economisit de partenerii noștri prin accesarea online a propriilor buletine de analize este esențial. Este vorba despre utilizarea eficientă a timpului și valorificarea noilor tehnologii, precum și a avantajelor digitalizării”, a declarat dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.
Avantajele și funcționalitățile portalului veterinar includ: ▪ acces sigur și facil pentru vizualizarea buletinelor de analiză; ▪ istoricul analitic al tuturor buletinelor de analiză pentru fiecare partener/client; ▪ verificarea în timp real a stadiului cererilor de analize în laborator (de exemplu: în lucru, finalizată etc.); ▪ informare rapidă asupra rezultatelor analizelor pentru probele înregistrate în cele 41 de laboratoare județene și cele 3 institute naționale de referință; ▪ acces rapid la buletinele de analiză pentru personalul ANSVSA și DSVSA, în funcție de unitățile atribuite; ▪ economie de timp prin vizualizarea rezultatelor analizelor, fără necesitatea deplasării la sediul laboratoarelor; ▪ interfață optimizată pentru dispozitive mobile (telefoane inteligente, tablete etc.); ▪ interconectare cu toate laboratoarele subordonate ANSVSA; ▪ accesul la buletinele de analiză se face doar după aprobarea prealabilă a personalului autorizat din fiecare laborator; ▪ transferul de date se realizează prin conexiuni securizate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale