APCONS: Încrederea cetățeanului român în piața de asigurări românească, la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani
Telex » Știri 13 august 2019
Gradul de încredere a cetăţeanului român în piaţa de asigurări românească este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, arată Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor (APCONS) care, salută, în context, decizia Consiliului Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) din luna iunie 2019 privind delegarea atribuţiilor de control privind conduita asigurătorilor către un departament specializat din cadrul Autorităţii.
Într-un comunicat remis AGERPRES, APCONS precizează că a decis să publice rezultatele comparative privind piaţa de asigurări din Germania şi piaţa de asigurări din România „pentru că în spaţiul public au început de câteva luni să fie vehiculate informaţii trunchiate de către piaţa de asigurări, cu scopul de a manipula opinia publică cu privire la situaţia reală a acestei pieţe”.
Astfel, numărul reclamaţiilor înregistrate la ASF în luna iulie 2019 împotriva asigurătorilor care oferă în România poliţe RCA se ridică la aproximativ 2.600, în timp ce numărul reclamaţiilor depuse de cetăţenii germani la autoritatea de resort din Germania (BAFIN) pentru poliţe de RCA, cât şi pentru poliţe CASCO, pentru întregul an 2018, se ridică la 1.162 sesizări.
În Germania existau, la finalul anului 2018, aproximativ 80 de milioane de poliţe RCA, în timp ce în România erau un număr de 5,87 milioane de astfel de poliţe. Astfel, numărul contractelor RCA din România este de aproape 14 ori mai mic decât numărul contractelor RCA din Germania, menţionează APCONS.
Asociaţia precizează că o societate de asigurări din România însumează, în ultimele 2 luni, echivalentul tuturor reclamaţiilor înregistrate de către întreaga piaţă germană în domeniul auto într-un an. „De asemenea, nivelul de satisfacţie şi încredere a cetăţeanului român în piaţa de asigurări românească este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani”, menţionează APCONS.
Preşedintele APCONS, Vasile Cazan, crede că firmele de asigurări din România se comportă cu clienţii precum afaceriştii din anii '90, iar faptul că ASF a creat pârghiile legale prin care să aplice în mod prompt (în fiecare lună) sancţiuni ar putea conduce la disciplinarea unei pieţe de asigurări anchilozate.
„Ştim că din această vară, toate petiţiile primite la ASF vor avea pentru prima dată şi o finalitate. Departamentul de petiţii transmite săptămânal o fişă de deficienţe către acest departament care se ocupă de controlul privind conduita asiguratorilor, iar acesta verifică şi aplică sancţiuni firmelor care încalcă legea. Este pentru prima dată când ASF şi-a creat pârghiile legale prin care să aplice în mod prompt (în fiecare lună) sancţiuni care să conducă la disciplinarea unei pieţe de asigurări anchilozate, primitive, cu năravurile micilor afacerişti întâlnite la începutul anilor '90 în România”, a comentat preşedintele APCONS, citat de AGERPRES.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice