APIA: 8.836 de autoturisme noi, înmatriculate în România în februarie
Telex » Știri 10 martie 2020
Un număr de 8.836 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna februarie, în scădere cu 26,8% faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 12.071 autoturisme, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează statistica Direcţiei de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), informează Agerpres. „Chiar dacă este, probabil, o situaţie conjuncturală, atât în România, cât şi în Europa, unde obiectivele pentru CO2 au generat se pare înmatricularea mai rapidă a unor unităţi în decembrie 2019, iar asta se poate observa în volumele de la începutul acestui an, în România scăderea după primele două luni din 2020 a fost mult mai amplă (-18,1%) decât în majoritatea statelor europene”, se menţionează în raport.
Astfel, comparativ cu luna similară a anului trecut, Franţa a înregistrat un recul de 2,7%, Spania de 6%, Germania de 10,8% şi Italia de 8,8%.
„Şi în Europa, luna februarie 2020 a fost una de scădere pentru ţările din Europa Vestică (-7%). Această scădere destul de importantă, combinată cu cea înregistrată în ianuarie, a dus la o evoluţie generală negativă a pieţei auto din acest grup de ţări după primele două luni din 2020. Această evoluţie mai puţin favorabilă este, în esenţă, explicabilă şi prin scăderea producţiei de automobile realizată în Europa în anul 2019, respectiv -4,9%”, potrivit APIA.
În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCVs, HCVs, Minibuse), în România, acestea înregistrează pe ansamblul primelor primelor două luni din 2020 o scădere generală de 25,3% pe segmentul celor noi şi o creştere de 6,4% pe segmentul celor rulate.
La categoria autoturisme rulate, luna februarie 2020 consemnează în dreptul României o creştere cu 1,3% faţă de luna similară din 2019, respectiv 37.276 unităţi, comparativ cu 36.807 unităţi înmatriculate în februarie 2019. Cu aceste date, pe ansamblul primelor două luni din 2020, autoturismele rulate înregistrează o scădere cu doar 1,2% (faţă de cele noi, a căror scădere este de 18,1%).
În aceste condiţii, subliniază APIA, se păstrează raportul de 3,4 rulate/una nouă, în creştere faţă de anul trecut. „Ar fi, însă, de remarcat vârsta medie a acestor autoturisme rulate, care în februarie 2020 a fost de 11,4 ani, în scădere faţă de media lunii ianuarie (11,7 ani)”, subliniază APIA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile