APIA a demarat campania de informare a fermierilor cu privire la Cererile Unice de Plată în anul 2021
Telex » Știri 16 februarie 2021
Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată în anul 2021 a demarat la începutul acestei săptămâni, iar data de la care se pot depune solicitări este 1 martie, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat citat de Agerpres. „Deoarece siguranţa în contextul pandemiei Covid-19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii vor putea să-şi înregistreze Cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele judeţene/locale APIA şi/sau la Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 01 martie - 15 mai 2021. Se va completa o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Fermierii îşi vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) şi toate informaţiile din cerere, prin accesarea aplicaţiei IPA Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie). De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul, situaţia înscrierii în Registrul agricol a terenului şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţa. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii cererii. Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziţia fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale centrelor APIA ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia)”, se arată în comunicat
Potrivit sursei citate, în cazul în care fermierii deţin animale în exploataţie, au obligaţia să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) – medic veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA – şi să se adreseze Centrului judeţean/local al APIA şi/sau al Centrul Municipiului Bucureşti în vederea completării declaraţiei sector zootehnic în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.
Funcţionarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii şi pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii şi declaraţiilor ataşate acesteia.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene (UE), România beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic; măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020); ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
Prevederile legislaţiei europene şi naţionale relevă faptul că orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, aferente Campaniei 2021, au obligaţia să respecte normele de eco-condiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național