APIA: Apicultorii pot depune cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului, până la 31 iulie inclusiv
Telex » Știri 26 iulie, 9:00
Apicultorii pot depune, până la 31 iulie 2024 inclusiv, cereri de plată și documente doveditoare pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2024 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Intervențiile sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat.
Potrivit unui comunicat al APIA, citat de Agerpres, solicitanții depun o singură cerere de plată la Centrele APIA, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial/reprezentantul legal, însoțită de documentele justificative.
Cheltuielile aferente intervențiilor apicole se realizează de solicitanți în perioada 1 ianuarie - 31 iulie inclusiv, a anului de cerere.
"Solicitanții care au efectuat achiziții de produse/servicii înainte de publicarea în MO F 538 din 10.06.2024 a OMADR nr. 228/2024, trebuie să respecte condițiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului «Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027» ISA-PS 2023, ediția I, care poate fi consultat accesând următorul link: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2023/", precizează APIA în comunicat.
Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2024 este de 12.163.260 euro, din care 50% contribuția Uniunii Europene și 50% contribuția României, de la bugetul de stat. Pentru plățile anului 2024 cursul de schimb este stabilit la valoarea de 4,9756 lei.
Potrivit sursei citate, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la fața locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat și plafonul alocat pentru fiecare intervenție accesată conform PS PAC 2023-2027 și stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.
"Solicitanții trebuie să păstreze și să arhiveze toate documentele care au legătură cu intervențiile aferente sectorului apicol 2023-2027 pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la întocmirea acestora", au mai transmis reprezentanții APIA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial