MyWIZ, secretul contabililor de succes
APIA: Beneficiarii Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar” pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic Granturi IMM, secțiunea IMM RECOVER, modulul Implementare

APIA: Beneficiarii Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar” pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic Granturi IMM, secțiunea IMM RECOVER, modulul Implementare

Telex » Știri 16 septembrie 2022  

Termenul limită de depunere a rapoartelor de progres însoțite de documentele justificative este de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al beneficiarului

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar” că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic Granturi IMM, secțiunea IMM RECOVER, modulul Implementare. APIA subliniază, într-un comunicat, că termenul limită de depunere a rapoartelor de progres însoțite de documentele justificative este de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al beneficiarului. „Toate documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor și care urmează a fi încărcate în IMM Recover de către aplicanții eligibili ai Măsurii M1 vor purta sintagma «decontat din microgrant», asumată prin semnătura beneficiarului (facturi/ordine de plată/extras de cont/etc.)”.

APIA reamintește lista cheltuieilor eligibile angajate după data de 1 februarie 2020: a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari; b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate; c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat și/sau cheltuieli privind arenda sau redevența pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole; d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente/operaționale, cu excepția serviciilor de consultanță; e) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente/operaționale; f) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații și tehnologii necesare reluării activității curente/operaționale; g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului și bugetele locale.

Cheltuielile efectuate din micrograntruri trebuie să fie în legătură cu activitățile/subactivitățile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanțare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.