MyWIZ - Business în cloud
APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor

Telex » Știri 6 martie 2020  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând de luni, 9 martie 2020, eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu instituția, pentru anul de angajament 2020.

„Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2020, pentru Măsura 14 - Plăți în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări. De asemenea, prin adeverință se confirmă valoarea de 75% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2020”, se precizează într-un comunicat al APIA.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, Campania 2020.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

„Reamintim fermierilor ca potrivit Ordinului MADR nr. 703/2013, cu modificările și completările ulterioare, ordin care stabilește condițiile în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%”, se menționează în comunicat.

În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare referitoare la costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.