MyWIZ, secretul contabililor de succes
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 40,6% în luna martie

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 40,6% în luna martie

Telex » Știri 11 aprilie 2022  

10.902 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna martie, în creștere cu 40,6% față de cele 7.753 de mașini înmatriculate în luna similară din 2021, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), citate de Agerpres. După evoluția importantă a primelor două luni, martie 2022 vine cu o creștere de 34,9% a înmatriculărilor de autovehicule față de anul precedent, creșteri înregistrate după 4 luni de scădere de la sfârșitul anului precedent.

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 46,2%, în creștere cu 1% față de 2021, urmat de Clasa C, cu o cotă de 23,7%, în scădere cu 3%, și Clasa B, cu o cotă de 17,4%, în scădere cu 0,5% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.

„În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele trei luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creștere de 49,5% față de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,5%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 18,7% față de primele trei luni din 2021 și dețin o cotă de 15,4% din total”, susțin reprezentanții APIA.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după trei luni din 2022, o cotă de piață de 19,1%, care depășește cu 1.066 unități cota deținută de motoarele diesel.

Ca și în anul 2021, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2022, achizițiile din această categorie s-au dublat (+119,5%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+409,2%) și a celor plug-in hybrid (+166,9%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.