Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
APIA: Peste 51.800 autovehicule noi vândute în primele patru luni

APIA: Peste 51.800 autovehicule noi vândute în primele patru luni

Numărul 19-20, 22 mai - 4 iunie 2018  »  Breviar statistic

Luna aprilie a acestui an a consemnat un nou record al vânzărilor lunare de autovehicule noi, respectiv 15.860 unități (cea mai bună lună aprilie din ultimii 9 ani), fapt ce face ca volumul total al vânzărilor după patru luni din acest an să ajungă la 51.853 unități, cu 27,8% mai mult decât în aceeași periodă a anului trecut; acesta este cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat într-o perioadă similară în ultimii 10 ani (în 2009, primul an al crizei, se înregistrau 49.971 unități), se arată într-o analiză publicată de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Pe plan european, cele mai semnificative țări, care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței UE, consemnează fie creșteri moderate (de exemplu: Franța +4,4%, Germania +5,0%, Italia +0,2%), sau importante (Spania +11,0%), fie scăderi cum este cazul Marii Britanii, în care piața auto înregistrează o scădere de 8,8%.

„În continuare, vânzările sunt susținute, în principal, de persoanele juridice, care acoperă 64% din totalul achizițiilor de autoturisme din primele patru luni ale anului. Este, însă, de remarcat faptul că numărul de autoturisme achiziționate de persoanele fizice în aceste prime patru luni din 2018 (15.395 unități) este cu 126% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (6.808 unități); ca urmare, și ponderea lor a crescut în 2018 la 36% de la 21% în 2017”, se precizează în comunicatul APIA.

În ceea ce privește autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), reprezentanții APIA semnalează faptul că, în aprilie 2018, importurile de astfel de autoturisme au fost cu circa 6,8% mai mici decât în luna similară a anului trecut. Pe ansamblul primelor patru luni din 2018, numărul total de autoturisme rulate înmatriculate în România (157.120 unități) a fost mai mic cu 6,1% decât cel corespunzător perioadei similare din 2017. „În baza datelor înregistrate în aceste prime patru luni, este previzibil ca și în acest an numărul de autoturisme rulate ce vor fi importate în parcul național să se situeze în jurul cifrei de 500.000 de unități, volum relativ similar cu cel înregistrat anul trecut. Ar fi însă de remarcat, pentru începutul acestui an, o oarecare îmbunătățire a «vârstei» autoturismelor rulate, importate, acestea înregistrând creșteri de volume pe segmentul de vârstă sub 7 ani. Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani reprezintă peste 65% din totalul celor 157.120 de unități (respectiv 102.617 unități) importate, fapt care nu este deloc de ajutor în ceea ce privește scăderea vârstei medii a parcului auto din România, unul dintre cele mai învechite din Europa”, se subliniază în comunicat.

În funcție de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor cu motoare pe benzină continuă să crească, ajungând să fie, după primele patru luni din 2018, 57,0% din total, semnificativ mai mare față de aceeași perioadă a lui 2017 (46,2%).

În ceea ce privește autoturismele „verzi” (electrice și hibride), APIA remarcă un interes în continuă creștere pentru acestea, inclusiv pe fondul stimulentelor acordate prin Programul Rabla Plus. „Ca urmare, după primele patru luni din 2018, acestea dețin o pondere de 2,3% din totalul pieței, superioară celei de anul trecut, când era de doar 1,7%. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, evoluția este una extrem de încurajatoare, creșterea înregistrată în acest an fiind de +417,4% (de 5 ori) pe segmentul celor electrice și, respectiv +52,4% la cele hibride”, se relevă în comunicat.

În funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: 29,0% provin din România, 21,4% din Germania, 11,5% sunt din Cehia; 7,1% din Spania și 6,8% din Turcia.

În acest context, vânzările de autoturisme din producția autohtonă au crescut în 2018 cu 64,9% comparativ cu anul anterior, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creștere de 25,3%.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.