Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
APIA: Piaţa moto din România, în creştere cu aproape 23% în intervalul ianuarie-octombrie

APIA: Piața moto din România, în creștere cu aproape 23% în intervalul ianuarie-octombrie

Telex » Știri 17 noiembrie 2020  

Piaţa moto din România a înregistrat o creştere de 22,8% în primele zece luni ale anului, faţă de datele raportate în aceeaşi perioadă din 2019, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), citată de Agerpres. Segmentul motocicletelor a consemnat un salt al înmatriculărilor de 9,3%, în timp ce ATV-urile au crescut cu 46%, de la un an la altul. Pe de altă parte, categoria scutere a scăzut cu 9%.

Analiza APIA arată că anul 2020 a debutat cu o creştere consistentă pe piaţa moto din România (30,5% în ianuarie şi 63% în februarie), după care luna aprilie a reflectat impactul pandemiei COVID-19, cu o scădere abruptă de 59,1%. Acelaşi trend a continuat şi în luna mai (-12,9%), după care piaţa a revenit pe plus, în ultimele cinci luni: iunie (+33,8%), iulie (+10,5%), august (+46,3%), septembrie (+68,9%) şi octombrie (82,2%).

Din punct de vedere al analizei teritoriale, zonele în care s-au înmatriculat cele mai multe motociclete sunt: Municipiul Bucureşti (706 unităţi şi 41% din total) şi judeţele Ilfov (110 unităţi şi 6,4% din total), Cluj (98 de unităţi şi 5,7% din total), Constanţa (66 de unităţi şi 3,8% din total) şi Sibiu (62 de unităţi şi 3,6% din total).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.