APIA: Se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul informatic Granturi IMM a rapoartelor de progres de către beneficiarii Măsurii 1 - Microgranturi în domeniul agroalimentar
Telex » Știri 8 noiembrie 2022
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește beneficiarilor Măsurii 1 - Microgranturi în domeniul agroalimentar, că se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul informatic Granturi IMM, secțiunea IMM RECOVER, a rapoartelor de progres însoțite de documentele justificative. Termenul de depunere a rapoartelor de progres este de 90 de zile calendaristice, termen ce curge de la data încasării sumelor cuvenite în contul bancar al fiecărui beneficiar, se arată într-un comunicat citat de Agerpres. Nedepunerea rapoartelor de progres în termen sau după expirarea celor 90 de zile, utilizarea incorectă totală sau parțială a ajutorului financiar acordat sau depunerea raportului de progres cu informații/documente lipsă, va conduce implicit la recuperarea ajutorului financiar acordat sub formă de microgrant cu dobânzile datorate de la data plății până la data recuperării/rambursării sumei.
Toate documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor și care urmează a fi încărcate în IMM Recover de către aplicanții eligibili ai Măsurii M1 vor purta sintagma "decontat din microgrant", asumată prin semnătura beneficiarului (facturi/ordine de plată/extras de cont/etc.).
Cheltuielile efectuate din microgranturi trebuie să fie în legătură cu activitățile/subactivitățile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanțare.
Această măsură a fost implementată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin Centrele județene APIA și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial