Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
APIA: Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 76,4%, în primele zece luni

APIA: Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 76,4%, în primele zece luni

Numărul 45, 16-22 nov. 2022  »  Breviar statistic

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 8,3%, în primele zece luni ale anului în curs, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, marjă în care modelele "electrificate" au raportat un salt de 76,4%, respectiv o cotă de piață de 20,8%, arată statistica publicată de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), citată de Agerpres. La nivelul lunii octombrie, înmatriculările de autovehicule s-au majorat cu 9,4%, de la an la an, dar au scăzut cu 11,7% față de octombrie 2020 și cu 0,4% în comparație cu octombrie 2019.

Potrivit sursei citate, pe piața națională, topul primelor zece mărci (autoturisme plus autovehicule comerciale), la 10 luni, este condus de Dacia (31.237 unități), urmată de Ford (10.319), Toyota (9.089), Renault (8.731), Hyundai (8.202), Volkswagen (7.567), Skoda (7.168), Mercedes-Benz (6.018), Peugeot (3.515) și BMW (2.467).

Datele APIA relevă faptul că autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au consemnat, în luna octombrie 2022, un volum de 10.423 de unități, cu 9,8% mai mult decât în luna similară din 2021.

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 43,7%, apoi Clasa C - cu o cotă de 25,9%, și Clasa B (18,5%).

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele zece luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,8%, față de perioada similară din 2021, până la o pondere de 65,1%. Totodată, autoturismele echipate cu motoare diesel au înregistrat o scădere de 6,2% și dețin, în prezent, o cotă de 14,1% din total.

Pe de altă parte, autoturismele ecologice, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piață de 20,8%, la finele lunii octombrie.

"Ca și în anul 2021, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele «verzi» au performat, în anul 2022, achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+76,4%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+224,1%) și a celor plug-in hybrid (+44,3%)", se arată în analiza APIA.

Cele mai multe achiziții de autoturisme, în perioada ianuarie - octombrie 2022, au fost realizate de persoane juridice, care acoperă 59% din total, iar diferența de 41% revine persoanelor fizice.

La categoria de autovehicule comerciale ușoare s-a înregistrat, în intervalul analizat, o scădere de 15,4% a vânzărilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.