Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
APPA: 51 de locuinţe din România sunt jefuite zilnic de hoţi şi alte 20 sunt cuprinse de flăcări

APPA: 51 de locuințe din România sunt jefuite zilnic de hoți și alte 20 sunt cuprinse de flăcări

Telex » Știri 2 octombrie 2020  

Pandemia COVID-19 continuă, dar nici celelalte riscuri nu au dispărut, astfel că, zilnic, 51 de locuinţe din România sunt jefuite de hoţi şi alte 20 sunt cuprinse de flăcări, conform unui comunicat al Asociaţiei pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), informează Agerpres. „2020 este, cu siguranţă, un an atipic. Din păcate, deşi a apărut o ameninţare nouă, riscurile vechi nu au dispărut. De exemplu, în primele 6 luni ale anului 2020, au fost sesizate 9.235 de infracţiuni de furt din locuinţe, arată datele IGPR - Inspectoratul General al Poliţiei Române. Deşi numărul acestora este în uşoară scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când se înregistraseră 10.901 de astfel de infracţiuni, media este de aproape 51 de locuinţe călcate zilnic de hoţi”, se spune în comunicat.

De asemenea, 1.040 de locuinţe şi 629 de anexe gospodăreşti au fost afectate de inundaţii în primele 6 luni ale acestui an, conform datelor IGSU - Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă. Cele mai afectate judeţe au fost Caraş-Severin, Bihor şi Suceava. Ceea ce înseamnă o medie de 6 locuinţe pe zi afectate de ape.

„Şi incendiile au continuat, în pofida schimbărilor sociale care au determinat o orientare mai mare către locuinţă sau poate tocmai din această cauză. Din cele 9.115 incendii care au avut loc în primele 6 luni ale acestui an, 3.662 s-au produs la locuinţe, arată datele IGSU. Deşi numărul acestora este în scădere cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut, vorbim în continuare de o medie zilnică de aproape 20 de locuinţe cuprinse de flăcări. Coşurile sau burlanele de fum defecte sau necurăţate, respectiv instalaţiile electrice defecte sau improvizate au fost principalele cauze care au determinat incendiile la locuinţe, provocând 38%, respectiv 22% din aceste incidente. Iar odată cu venirea sezonului rece, creşte riscul unui incendiu”, se menţionează în comunicat.

Potrivit organizaţiei, cutremurele reprezintă un alt pericol care ameninţă locuinţele românilor. În primele 6 luni ale acestui an, au avut loc 159 de cutremure de intensităţi mici şi medii (cu magnitudini cuprinse între 2 grade şi 5,2 grade pe scara Richter), conform datelor disponibile pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INFP. Ajungem, astfel, la o medie de aproape 1 cutremur pe zi, pe teritoriul ţării noastre. La intensităţi mai mari, dar şi în funcţie de o serie de factori, aceste fenomene pot provoca daune locuinţelor.

APPA menţionează că gradul de cuprindere în asigurare este scăzut. În contextul actual, un risc care să ne distrugă locuinţa sau o daună majoră reprezintă probleme care ne pot îngreuna viaţa mai mult decât până acum. O asigurare de locuinţă este o plasă de siguranţă accesibilă. Cu toate acestea, 4 din 5 locuinţe din România sunt, în continuare, neasigurate.

Ediţia a VIII-a a campaniei „Octombrie - Luna Asigurărilor de Locuinţe”, o amplă campanie naţională de informare şi educare a populaţiei, urmăreşte să atragă atenţia românilor asupra necesităţii asigurării propriei case, cea care a devenit un adevărat scut de protecţie în vremea pandemiei. Casa noastră are grijă de noi, dar noi ce facem pentru ea? Obiectivele proiectului includ: creşterea gradului de conştientizare a românilor cu privire la pericolele la care le este expusă locuinţa; informarea românilor cu privire la formele de protecţie financiară pe care le oferă încheierea unei asigurări obligatorii sau facultative de locuinţă.

Proiectul este derulat de APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, cu sprijinul UNSAR - Uniunea Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România şi PAID România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.