Aproape 100.000 de români au aplicat la joburi în ianuarie pe BestJobs; femeile conduc clasamentul, cu 54,8% dintre aplicări
Telex » Știri 5 februarie 2021
Aproape 100.000 de români şi-au căutat joburi, în luna ianuarie, pe platforma de recrutare BestJobs, aplicând în medie la şase posturi disponibile în sistem, relevă datele platformei de recrutare, citate de Agerpres. Cei mai mulţi dintre candidaţii care au aplicat la joburi în luna ianuarie au o experienţă de peste 5 ani (51%) şi au vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (34,4%), urmaţi de cei cu vârste între 35 şi 44 de ani (21,7%). Prin comparaţie, cei sub 25 de ani au fost mai puţin interesaţi de un nou job la început de an, însă se observă o creştere uşoară comparativ cu ultima lună din 2020.
Potrivit sursei citate, şi în luna ianuarie a acestui an femeile conduc clasamentul, acestea fiind responsabile de peste jumătate (54,8%) dintre aplicările la joburi. „Dinamica pieţei muncii a fost vizibilă cu precădere în Bucureşti şi Ilfov, unde au fost înregistrate aproape 300.000 de aplicări, urmate de judeţe precum Timiş (aproape 100.000 de aplicări), Cluj (cu peste 47.000 de aplicări), Braşov şi Iaşi (cu circa 40.000 de aplicări fiecare). În ansamblu, candidaţii au căutat joburi în special în domenii precum financiar contabil, inginerie, transporturi, IT&C şi medical & pharma”, se arată în analiza BestJobs.
Joburile remote, care au putut fi desfăşurate de acasă (work from home), continuă să fie la mare căutare şi în acest an. Astfel, în luna ianuarie s-au înregistrat aproape 60.000 de căutări de job-uri remote şi au fost peste 25.000 de candidaţi care au aplicat la astfel de job-uri, disponibile pe platformă.
Din totalul locurilor de muncă activate în luna ianuarie pe platforma de recrutare Bestjobs, mai mult de jumătate (54%) au fost din categoria white collar, 21% au fost joburi din categoria blue collar, în timp ce 25% au fost joburi pentru poziţii de management şi coordonare echipe.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial