Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Aproape 12.700 persoane angajate prin intermediul ANOFM, în prima lună din 2021

Aproape 12.700 persoane angajate prin intermediul ANOFM, în prima lună din 2021

Telex » Știri 24 februarie 2021  

Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) informează că, în luna ianuarie, au fost încadrate în muncă, prin intermediul instituţiei, 12.691 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 ianuarie 2021, 5.285 au peste 45 de ani, 2.720 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 2.604 au între 25 și 35 de ani, iar 2.082 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 1.420 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex feminin (6.476), numărul barbaţilor fiind de 6.215.

În funcţie de rezidenţă, 7.083 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 5.608 sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire a persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (4.340), profesionale (3.147), gimnaziale (2.555), 1.420 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în luna ianuarie 2021, 6.835 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. „Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM”, se menţionează în comunicatul Agenţiei.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă primul loc (1.403), urmat de Buzău (907) și București (760).

În prima lună a anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 37.328 persoane.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.