Aproximație și precizie

Aproximație și precizie

Numărul 9, 12-18 mar. 2025  »  La început a fost cuvântul...

Tratarea în mass-media a unor teme actuale din viața economico-socială ar avea mult de câștigat sub aspect calitativ dacă, în toate abordările, s-ar respecta fie și numai regulile elementare ale comunicării publice. Astfel, în editorialul unei reviste săptămânale se afirma că „măsurile riguroase și precise exclud posibilitatea interpretărilor eronate și inadecvate care privesc realitățile”. În acest caz, ne întrebăm: care ar fi diferența dintre „rigoare” și „precizie”, precum și dintre „eroare” și „inadecvare”?

Asemenea formulări cu iz pleonastic se regăsesc și în fraza „emisă” de un reporter de radio: „Din aproximații și deficit de precizie nu pot rezulta concluzii valabile, ci doar surprize neprevăzute”. Păi, noțiunea de „aproximație” și cea de „deficit de precizie” nu sunt, oare, sinonime? Apoi, mai poate fi vorba despre „surprize” dacă ele sunt „prevăzute”?

În aceeași ordine de idei, reținem și următoarea intervenție a unui participant la o dezbatere televizată: „S-a prezis anterior cu aproximație ceea ce s-a întâmplat exact ulterior în condiții de incertitudine”. Aici avem de-a face cu un cumul de erori. „Aproximațiile” sunt rezultanta unui „deficit de certitudine”, după cum ceea ce s-a „prezis” indică temporal o fază „anterioară”, iar acel „ulterior” este de-a dreptul inutil. Cât despre noțiunea de „exact”, aceasta se află la polul opus față de cea de „aproximație”. Prin urmare, fără „aproximație” putem constata că stăpânirea proprietății termenilor diminuează totdeauna „deficitul de certitudine”. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.