În mai multe publicații și în spațiul audiovizual a crescut numărul discuțiilor și sfaturilor referitoare la virtuțile comunicării publice. Este un demers meritoriu, date fiind erorile înregistrate, în ultimul timp, în această „materie”. Numai că unele dintre erorile semnalate sunt însoțite adesea de exprimări nu mai puțin greșite. Un prim exemplu: la un post de televiziune s-a afirmat că „aptitudinile lingvistice sunt echivalentul competențelor de comunicare”. Nu, nu este așa. Prin „aptitudini lingvistice” înțelegem capacitatea de a vorbi corect, respectând toate regulile academice ale unei exprimări inteligibile, verbală și/sau în scris, pe când „competența în comunicare” vizează o arie mult mai largă, sintetizată de formula „să știi când să vorbești, când să nu vorbești, cu cine, în ce moment, unde și în ce mod să vorbești prin orice mijloc de interacțiune”.

Tot într-o emisiune de televiziune, moderatorul a ținut să declare că postul respectiv este „performant deoarece reușește ca niciun altul să prezinte realitatea așa cum este, nealterată”. Or, imaginea și sunetul proprii oricărei informații televizate reprezintă, în toate împrejurările, doar o anumită reflectare a realității, adică prezentarea acesteia din anumite unghiuri, din anumite perspective, ceea ce specialiștii în domeniu consideră a fi „o nouă realitate”, în niciun caz, una „nealterată”, integrală.

Mai reținem abundența, inclusiv în unele publicații print, a unor noțiuni din sfera comunicării insuficient înțelese și, în consecință, folosite greșit. Câteva exemple vor fi, credem, semnificative. „Argumentarea la care a recurs autorul a fost convingătoare deoarece n-a depășit cadrul realului.” Or, tocmai relevarea unor date, fapte, probe etc. conferă unei „argumentări” atributul de „convingător”. O „argumentare neconvingătoare” este o contradicție în termeni, adică – din start – este cu totul altceva decât „un argument solid”; așadar, avem de-a face cu un... „pseudoargument”. Al doilea exemplu: „Planul de marketing rezultat din cercetările de piață trebuie să corespundă nu numai preferințelor consumatorilor, ci și comportamentului lor”. Evident, „preferințele” și „comportamentul” nu sunt două noțiuni diferite, distincte. „Preferințele” fac parte organică, inseparabilă din „comportament”. În sfârșit, fraza prin care se susține că „publicitatea trebuie să fie decentă și corectă sub aspectul responsabilității sociale” reprezintă un cumul de erori de exprimare care, la rândul lor, încalcă raportul dintre întreg și parte. Bunăoară, ceea ce nu este „decent” nu poate fi „corect”, iar fără „responsabilitate socială” nu poate, de asemenea, să existe un comportament „corect” în promovarea vânzărilor de bunuri și servicii. Și, ca să conchidem, erorile gramaticale și de logică dăunează grav publicității înseși. Cum s-ar spune, toate pe lumea aceasta au un... cost. (T.B.)

Copyright foto: halfpoint / 123RF Stock Photo