ARB: În doi ani de pandemie, băncile au acordat credite noi în valoare de 194,5 miliarde lei
Numărul 14, 13-19 apr. 2022 » Analize și sinteze
Creditele noi acordate de băncile din România populației și companiilor în doi ani de pandemie, în perioada 2020 - 2021, s-au cifrat la 194,5 miliarde lei, ceea ce arată sprijinul pe care sectorul bancar l-a oferit pentru dezvoltarea societății românești, se precizează într-un comunicat al platformei #Dreptullabanking a Asociației Române a Băncilor (ARB). În cei doi ani analizați, creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de peste 55% din împrumuturi.
„Împrumuturile noi acordate de bănci s-au ridicat la 84 miliarde lei în anul 2020, primul an marcat grav de criza de sănătate COVID-19, inclusiv prin lockdown. Acestea se situează puțin peste nivelul creditelor noi accesate în anul 2019, când volumul acestora a totalizat 83,24 miliarde lei, deși activitatea băncilor și a debitorilor s-a desfășurat în condițiile restricțiilor impuse în contextul pandemic. În 2021, al doilea an de pandemie, în care starea de alertă s-a menținut, s-a înregistrat o creștere cu 31,5% a volumului total al creditelor noi acordate, până la 110,5 miliarde lei, comparativ cu anul 2020, pe fondul acomodării populației și companiilor la contextul pandemic și datorită intensificării activității față de anul precedent”, se menționează în comunicat.
Astfel, potrivit analizei, „în contextul pandemic, băncile din România au acordat credite în mod susținut, ca într-o perioadă normală și pe baze sustenabile”. În 2021, ponderea creditelor noi a reprezentat o treime (34%) din soldul creditului neguvernamental de la sfârșitul anului, care s-a cifrat la 324 miliarde lei, conform datelor Băncii Naționale a României. Această pondere ridicată a împrumuturilor noi în soldul creditului neguvernamental se explică prin scadența scurtă a unor împrumuturi, de sub un an, în special pe zona companiilor.
Creditele accesate de firme s-au ridicat la aproape 61 miliarde lei, în 2021, ceea ce înseamnă o creștere de 25,4% față de anul precedent. Companiile au accesat în principal credite noi în lei, în proporție de 66,4% în 2021, restul fiind credite contractate în euro și dolari. Anul trecut, populația a contractat împrumuturi în valoare de aproape 50 miliarde lei, în creștere cu 40% față de anul precedent, ponderea din totalul împrumuturilor noi fiind de 45%. Repartiția pe monede arată că populația a accesat aproape numai credite în lei, în proporție de 99,32% în 2021, conducând la eliminarea riscului valutar.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial