MyWIZ, secretul contabililor de succes
ARF: Primul tren Alstom Coradia va intra în operare pe ruta București Nord-Brașov începând cu 15 noiembrie

ARF: Primul tren Alstom Coradia va intra în operare pe ruta București Nord-Brașov începând cu 15 noiembrie

Telex » Știri astăzi, 10:13  

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat în transparență decizională proiectul de decizie a președintelui ARF pentru aprobarea încheierii actului adițional nr.1 la contractul de servicii publice atribuit CFR Călători, în vederea intrării în operare, începând cu 15 noiembrie 2024, a trenurilor electrice RE-IR1 Alstom Coradia pe ruta de circulație București Nord – Ploiești Vest – stațiunile de pe Valea Prahovei – Brașov, se arată într-un document publicat pe site-ul ARF. „În temeiul art. 7 alin (13) din legea nr. 52/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare implementarea prevederilor proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, corelate cu riscul decomiterii unor fonduri în absența implementării cu celeritate a prevederilor CSP atribuite competitiv, proiectul va fi adoptat de ARF în regim de urgență”, menționează instituția, citată de Agerpres.

Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF și predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract: București - Constanța; București - Craiova; București - Ploiești - Brașov - Sighișoara - Alba Iulia - Deva - Arad - Timișoara; București - Craiova - Drobeta Turnu Severin - Timișoara - Arad; București - Craiova - Târgu Jiu - Deva.

Potrivit ARF, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulație în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate: București - Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Iași; București - Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Suceava; București - Ploiești - Buzău - Brăila - Galați; Iași - Suceava - Dej - Cluj Napoca; București - Ploiești - Brașov - Sighișoara - Cluj Napoca; Brașov - Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc - Bistrița - Cluj Napoca; București - Ploiești - Brașov; Cluj Napoca - Alba Iulia - Deva - Arad - Timișoara.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziție încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat. Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.