În perioada 17 octombrie-3 noiembrie a.c., Muzeul Național al Țăranului Român a găzduit o expoziție inedită: o confruntare a Bucureștiului de astăzi cu operele arhitecturale moștenite din anii interbelici ai secolului trecut, precum și cu cele care au dispărut, între timp, din peisajul urban inconfundabil reprezentat de Capitala României.

Sunt artere întregi precum cele care încep din Piața Unirii și se termină în Piața Victoriei pe ale căror laturi se înșiruie blocuri moderne ridicate după Marea Unire și care dăinuie și astăzi, păstrate în memoria multor generații ca mărturii vii ale unei perioade de înflorire a arhitecturii naționale, a urbanismului modern, mai ales în București. Pe acest traseu întâlnim blocurile Colțea, Scala, Patria, Malaxa, Casa Artelor Dinu Lipatti, Observatorul astronomic, Palatul Victoria – creații arhitecturale emblematice pentru Bucureștiul interbelic. Pe axa paralelă, respectiv Calea Victoriei, numărul edificiilor ridicate (în special între anii 1930-1940) este mult mai mare – de la blocul Adriatica de pe malul Dâmboviței la Palatul Regal (aripile noi) până la impunătoarea clădire destinată inițial Ministerului de Finanțe (astăzi, Ministerul Economiei) –, astfel încât ni se înfățișează, în toată splendoarea lor, podoabe arhitecturale unicat în creațiile de gen ale unei epoci caracterizate prin modernitate atât în ceea ce privește concepția, cât și execuția, subordonate ideii de urbanism. Pe aceste edificii și-au pus semnătura mari arhitecți precum Octav Doicescu, Horia Creangă și prima femeie arhitect din țara noastră, Virginia Haret.

Din păcate, numeroase clădiri au dispărut, mai ales în urma adoptării de planuri aberante de uniformizare a construcțiilor din anii postbelici. Remarca este valabilă și pentru întregi cartiere de locuit precum cel din Dealul Spirii (unde s-a aflat și cel mai modern stadion din București, ANEF), dărâmat din temelii, dar, în schimb, au rămas Cartierul Jianu (Primăverii), Cartierul Domenii, Cartierul Cotroceni sau/și cel al „locuințelor” ieftine cu numele de Grigore Trancu-Iași (binecunoscutul lider al comunității contabililor români din perioada interbelică), cartier cunoscut și sub denumirea de Vatra Luminoasă.

Desigur, numai menționarea celor mai importante creații arhitecturale din perioada interbelică ar necesita zeci de pagini de rememorări, dar, în esență, ar fi vorba despre același mesaj transmis și păstrat peste timp: școala românească de arhitectură s-a înscris printre cele mai valoroase de pe întregul glob, multe creații românești devenind surse de inspirație pentru modernizarea unor mari orașe din Europa și de pe alte continente.

Arhitecții români nu s-au remarcat doar prin clădiri publice și rezidențiale, ci și prin ceea ce au creat în spațiul industrial, una dintre cele mai elocvente dovezi constituind-o fostele uzine Malaxa, cu multe hale „rămase în picioare” până astăzi sub denumirea de Faur. Alte zeci și zeci de clădiri industriale au dispărut, fie pentru a lăsa loc unor cartiere de locuit și blocuri pentru birouri, fie s-au transformat în ruine.

Toate acestea sunt teme dezbătute de specialiști (în prezența unui public larg) la mesele rotunde și simpozioanele organizate în marja expoziției de Uniunea Arhitecților din România, Filiala București a Ordinului Arhitecților din România, Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual. Au fost prilejuri memorabile de trecere în revistă a unor realizări remarcabile și a modalităților prin care va fi încă posibil să se oprească degradarea unor veritabile monumente de arhitectură și să se treacă, în mod sistematic, cu programe coerente, realiste la conservarea lor, inclusiv prin lucrări de consolidare și reconstrucție.

Incontestabil, expoziția și manifestările care au însoțit-o s-au constituit într-un adevărat eveniment cu valențe numeroase, de la cele culturale, la știința și arta construcțiilor până la promovarea spiritului civic, ceea ce este de natură a ne bucura pe toți cei care prețuim sincer și cu implicare operele înaintașilor. Nu venim de nicăieri și nu ne îndreptăm spre niciunde.