Arieratele bugetului general consolidat au scăzut ușor în septembrie
Telex » Știri
4 noiembrie 2021
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 0,05% în septembrie 2021, comparativ cu luna precedentă, la 232,52 milioane de lei, de la 232,62 milioane de lei, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), citate de Agerpres. Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 5,9%, de la 72,2 milioane de lei la 76,5 milioane de lei, în timp ce arieratele de peste 120 de zile s-au diminuat cu 0,7%, de la 101,2 milioane lei, în august, la 100,5 milioane lei în septembrie, iar cele peste 360 de zile s-au redus de la 59,2 milioane lei la 55,5 milioane lei (-6,72%).
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește bugetele locale, arieratele au scăzut cu 0,2%, de la 214,33 milioane lei (în august) la 213,89 milioane de lei (în septembrie).
Datoriile de peste 90 de zile s-au majorat cu 5,78%, la 73,2 milioane lei, cele peste 120 de zile au scăzut cu 1,65%, la 95,4 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile s-au redus cu 6,02%, ajungând la 45,3 milioane de lei.
La capitolul „buget de stat și autonome”, arieratele au crescut de la 18,29 milioane de lei în august, la 18,63 milioane de lei în septembrie (+1,86%).
De asemenea, arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 6,4%, la 3,3 milioane lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 21,43%, la 5,1 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile au scăzut cu 7,28%, la 10,2 milioane de lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc