Arieratele bugetului general consolidat, în scădere cu 29,18%, la finele lui 2019
Telex » Știri 6 februarie 2020
Arieratele bugetului general consolidat s-au redus cu 29,18% anul trecut, de la 192,62 milioane de lei în decembrie 2018 la 136,41 milioane de lei în decembrie 2019, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), informează Agerpres. Arieratele de peste 90 de zile s-au diminuat cu 38,6%, de la 73,1 milioane de lei în decembrie 2018, la 44,9 milioane de lei în decembrie 2019. De asemenea, arieratele de peste 120 de zile au scăzut de la 76,2 milioane lei în decembrie 2018 la 41,5 milioane lei în decembrie 2019, iar cele peste 360 de zile s-au majorat la 50 milioane lei, de la 43,4 milioane lei.
În decembrie, faţă de luna precedentă, când au totalizat 164,67 milioane de lei, arieratele s-au majorat cu 17,16%. Arieratele de peste 90 de zile au consemnat o scădere de 1,6%.
La bugetele locale, anul trecut, arieratele au scăzut cu 35,32%, de la 171,3 milioane de lei, în decembrie 2018, la 110,82 milioane de lei în decembrie 2019. Comparativ cu luna precedentă, arieratele s-au redus cu 18,22%.
La capitolul „buget de stat şi autonome”, în 2019, arieratele au crescut de la 21,28 milioane de lei în decembrie 2018, la 25,58 milioane de lei în decembrie 2019. Datoriile de peste 90 de zile au urcat de la 2,2 de milioane de lei, în decembrie 2018, la 6,2 milioane lei în decembrie 2019, iar cele peste 360 de zile au scăzut uşor, de la 12,9 milioane lei, la 12,2 milioane lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane