Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ARSC: Licitații de 3,3 miliarde de lei pentru achiziția de autovehicule electrice în România, în primele opt luni

ARSC: Licitații de 3,3 miliarde de lei pentru achiziția de autovehicule electrice în România, în primele opt luni

Telex » Știri 17 septembrie, 10:00  

Valoarea licitațiilor pentru achiziția de vehicule electrice în România a fost de aproape 3,3 miliarde de lei, în primele opt luni ale acestui an, reiese din datele publicate de Asociația Română pentru Smart City (ARSC), citate de Agerpres. Potrivit analizei de piață, realizate în colaborare cu platforma datadriven.ro, cele 171 de licitații contorizate au implicat 2.261 de vehicule electrice, de 3,325 miliarde de lei.

În ceea ce privește stadiul procedurilor, 14,8% dintre licitații au fost adjudecate (334 de vehicule, în valoare de 638 milioane de lei), iar 85,2% sunt în desfășurare (1.927 de vehicule și 2,687 miliarde de lei).

În topul primelor zece autorități publice, în funcție de valoarea licitațiilor, primul loc este ocupat de Municipiul Bacău - cu 154,809 milioane de lei (58 de vehicule), urmat de Municipiul Zalău - cu 143,545 milioane de lei (60 de vehicule) și de Municipiul Botoșani - cu 125,895 milioane de lei (68 de vehicule).

„Creșterea numărului de licitații pentru vehicule electrice reflectă un angajament ferm din partea administrațiilor locale din România de a face tranziția către soluții de mobilitate sustenabilă. Aceste investiții sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon și pentru îmbunătățirea calității vieții urbane. În contextul schimbărilor climatice și al cerințelor europene pentru reducerea amprentei de carbon, licitațiile din 2024 marchează un pas important pentru transformarea infrastructurii de transport public din România”, se menționează în studiul de specialitate.

În raport cu distribuția geografică a vehiculelor achiziționate, Regiunea Centru se află pe prima poziție, cu 429 de vehicule. Podiumul este completat de Regiunea Nord-Vest - cu 425 de vehicule, și de Regiunea Nord-Est (353).

De asemenea, în privința valorii totale estimată a licitațiilor, clasamentul este condus de Regiunea Nord-Vest - cu 725,8 milioane de lei, apoi Regiunea Centru (603,2 milioane de lei) și Regiunea Nord-Est (553,8 milioane de lei).

Cele mai mari achiziții de mașini electrice au fost înregistrate, în primele opt luni din 2024, în Sălaj (120 de unități, 191,8 milioane de lei), Sibiu (114 vehicule, 178,7 milioane de lei) și Botoșani (115 vehicule, 173,1 milioane de lei).

„România va continua să investească masiv în infrastructura de transport public electric, cu licitații noi care vor asigura nevoile de mobilitate urbană durabilă ale comunităților noastre. În plus, integrarea de soluții de smart city și transport verde va contribui semnificativ la reducerea emisiilor și la creșterea calității vieții în comunități. Principalele dificultăți rămân legate de infrastructura necesară pentru încărcarea vehiculelor și de integrarea optimă a acestora în rețelele de transport public. Totuși, aceste provocări reprezintă și oportunități de inovare și modernizare, atât pentru administrațiile locale, cât și pentru sectorul privat. Soluțiile inteligente, cum ar fi monitorizarea în timp real a vehiculelor și optimizarea rutelor, vor juca un rol esențial în eficientizarea transportului public”, consideră specialiștii ARSC.

Asociația Română pentru Smart City este principala autoritate în domeniul dezvoltării orașelor inteligente din România, cu activitate continuă din anul 2016.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.