Să fie într-un ceas bun!
Acum, la început de primăvară, supunem atenției celor interesați primul număr online al săptămânalului editat de CECCAR – Centrul de Excelență în Business și Economie. Anotimpul în care am pășit atestă, pentru debutul nostru publicistic, semnele evidente ale intenției de a aduce un ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc