CECCAR Satu Mare: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
Vineri, 19 aprilie a.c., Colegiul Economic Economic „Gheorghe Dragoș” din Satu Mare a găzduit faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, organizat de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, în colaborare cu CECCAR. În această fază a concursului, ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc