Agenda CECCAR
Filiala CECCAR Dolj a organizat, în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, un seminar de fiscalitate, ce a abordat corectarea vectorului fiscal în cazul impozitului specific, pe microîntreprinderi și pe profit, precum și depunerea Declarației privind veniturile realizate din România (Formularul 200) de către persoanele fizice. Cu acest prilej, Viorel Ghencea, șeful Biroului asistență contribuabili AJFP Dolj, Georgeta Radu, consilier Biroul asistență contribuabili, și Anca Popa, șeful Serviciului gestiune registru contribuabili, declarații fiscale și bilanțuri, au dezbătut cu membrii aspecte privind cele menționate mai sus, aducând clarificările necesare.
Nr. 17, 9-15 mai 2017
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial