BAAR: Costul mediu al devizelor de reparații auto a crescut în România cu peste 8%, în 2020
Valoarea medie a costului reparațiilor auto, pentru toate mărcile, a crescut în România cu 8,37%, în 2020 față de anul precedent, reiese dintr-un studiu realizat de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), citat de Agerpres. Concluziile studiului au scos în evidență faptul ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc