Eurostat: Numărul persoanelor angajate a crescut cu 0,7% în UE, în primul trimestru din 2022
Numărul persoanelor angajate a urcat cu 0,7% în UE și cu 0,6% în zona euro, în primul trimestru din 2022, comparativ cu precedentele trei luni, după ce în trimestrul patru din 2021 creșterea a fost de 0,4% în UE și în zona euro, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc