Evoluție sau Revoluție? Viitorul profesiei contabile, dezbătut la ediția aniversară a Congresului profesiei contabile din România
Evoluție sau Revoluție? Schimbarea nu mai este o opțiune, este o necesitate. În zilele noastre, provocarea în organizații nu constă în a învăța să acceptăm schimbarea, ci în identificarea celui mai eficient mod în care schimbarea trebuie să se realizeze. Palatul Parlamentului a găzduit, ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc