Numărul firmelor aflate în dificultate a crescut cu peste 30.000 în ultimii doi ani
Numărul firmelor aflate în dificultate financiară a crescut cu peste 30.000 în ultimii doi ani, cele mai mari probleme fiind înregistrate în comerț, distribuție și construcții, arată o analiză Sierra Quadrant, realizată pe baza datelor oficiale de la Registrul Comerțului, relatează Agerpres. ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc