IRENA: Avansul energiilor regenerabile trebuie să fie mai rapid în țările în curs de dezvoltare
Energiile regenerabile trebuie să avanseze "mai rapid în țările în curs de dezvoltare" pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius comparativ cu era pre-industrială, a recomandat Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), transmite AFP, preluată de Agerpres. ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc