Un copil, un brăduț. O prietenie pe viață: CECCAR, alături de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în campania de responsabilizare a celor mici față de natură
Ghidat de principiile dezvoltării durabile, ce presupun găsirea echilibrului între aspectele sociale, economice și ecologice, precum și de responsabilitatea de a acționa în interes public, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) s-a alăturat campaniei Un ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc