Grecia majorează taxele pentru închirierile pe termen scurt și îi va taxa pe turiștii de pe navele de croazieră
Parlamentul Greciei a aprobat o lege care majorează o taxă zilnică care se percepe pentru închirierile pe termen scurt și cazarea la hotel și, de asemenea, introduce o taxă pentru vizitatorii de pe navele de croazieră, în ideea de a acoperi impactul dezastrelor naturale asupra economiei sale, ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc