Deloitte: Utilizarea Inteligenței Artificiale în marketing a dus la creșterea cu 6% a vânzărilor, în 2023
Adoptarea inteligenței artificiale (AI) are un impact pozitiv asupra organizațiilor, context în care șase din zece (60%) directori de marketing de peste Ocean susțin că au folosit această tehnologie în activitățile derulate în ultimul an, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, citate ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc