Noi inițiative pentru ca întreprinderile și cetățenii din UE să beneficieze de conectivitate cu viteze de ordinul gigabiților pe secundă, până în 2030
Comisia Europeană (CE) a prezentat o serie de acțiuni menite să permită tuturor cetățenilor și întreprinderilor din întreaga UE să beneficieze, cel târziu în 2030, de conectivitate cu viteze de ordinul gigabiților pe secundă, în concordanță cu obiectivele deceniului digital al Europei, ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc