Articole din numărul 9, 24-30 mai 2016

Publicitatea

La început a fost cuvântul...

Reclamele ne însoțesc peste tot, iar cele mai multe ne ajută să adoptăm soluții mai bune în legătură cu aproape tot ceea ce ne influențează viața, de la sănătate și educație până la hrană și distracții. Cum bine se știe, există reglementări în materie de reclamă, iar structurile de protecție a consumatorilor veghează (sau au datoria să vegheze) la respectarea acestora.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (VIII)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

În demersul nostru retrospectiv am ajuns la începutul anilor ’30 din secolul trecut. Un element deosebit de semnificativ l-a constituit faptul că al V-lea Congres al Corpului, desfășurat la București în zilele de 5-9 septembrie 1931, a coincis cu o importantă reuniune profesională la nivel mondial. Potrivit deciziilor luate la Congresul Internațional de Contabilitate care a avut loc la Barcelona în anul 1929, a VII-a ediție a reuniunii internaționale s-a desfășurat la București.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Bucharest Technology Week

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

După ce, în numerele precedente, am aflat despre instrumentele social media pe care contabilii le pot utiliza pentru a-și face cunoscute firmele de contabilitate, pentru a genera clienți și pentru a obține un avantaj asupra concurenței, despre evoluția sistemelor informatice până în zilele noastre, despre rolul informațiilor contabile și sistemelor informaționale în luarea deciziilor economice și în asigurarea transparenței decizionale, în continuare, în pregătirea Congresului Profesiei Contabile din România, cu tema „Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități”, rubrica noastră va pune la curent cititorii cu cele mai bune și relevante știri din domeniu.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


O tematică în consonanță cu era digitală

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Este bine cunoscut că, atât la nivel central, cât și în teritoriu, CECCAR desfășoară ample activități pentru cunoașterea și folosirea celor mai noi tehnologii în vederea îmbunătățirii calității serviciilor contabile. Cu atât mai mult în pregătirea Congresului Profesiei Contabile se manifestă preocupările în sensul menționat.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Seminar la Alba: Prețurile de transfer – de la opțional la obligatoriu

Agenda CECCAR

CECCAR – Centrul de Excelență în Business și Economie organizează sâmbătă, 4 iunie, la Alba, începând cu ora 10.00, seminarul Prețurile de transfer – de la opțional la obligatoriu. Seminarul va fi susținut de Mihai Lupu, manager în cadrul societății Transfer Pricing Services, cu experiență în proiectele de întocmire a politicilor de prețuri de transfer, dosarele de prețuri de transfer, asistența la inspecții fiscale etc.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Filiala CECCAR Argeș: masă rotundă – Probleme practice din activitatea de expertiză contabilă judiciară

Agenda CECCAR

Daniel Matei, președintele filialei Argeș, Marilena Pîrvulescu, directorul executiv al filialei, și Mariana Deaconescu, auditor de calitate, alături de experți contabili judiciari au luat parte, în 19 mai, la masa rotundă cu tema Probleme practice din activitatea de expertiză contabilă judiciară, organizată la sediul CECCAR Argeș.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Filiala CECCAR București – participare la Conferința națională Politica fiscală a României și impactul ei asupra dezvoltării societății românești

Agenda CECCAR

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, în colaborare cu Academia Română – Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” și Centrul de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”, a organizat, în perioada 10-12 mai a.c., a treia ediție a Conferinței ...

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Filiala CECCAR Iași a premiat excelența

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Iași și-a asumat rolul de promotor al excelenței participând, în 14 mai, la festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului interjudețean pe teme economice „Dumitru Rusu” – ediția a XII-a, organizat de Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Colegiul Economic Administrativ Iași și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al. I. Cuza”.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.